Poveștile munților

- Eeeh... ași ce las sa merji sângur. Da’... nu stai câta sa traji suflietu? C-ai mult ge mers.

- Nu stau moșule, că ma prinde noaptea prin pădurea aia, de care tot vorbirăm pe drum.

- Ha ha haaaa, mă, baiece! Da nu ț-o fi frică acum?!

- Nu frică, moșule, am uitat lanterna acasă și nu vreau să calc pe vreo jivină. Asta nu ar fi așa de bine.

- Eh, ce zâși mata c-o fi binie... e binie pentru altu’... șî șei bine pentru altu’ nu-i bine pentru cine ori pentru mine. Nu-i așa?

„- Mda, cam are dreptate unchieșul și parcă citează din filozofia preaslăvită de noi, ăștia civilizații”

- Nu mai zâși nimica, ce lasai pe gâduri, ha?

- Mda, ești direct, înțelept dar tot singur stai pe coclaurii ăștia!

- Ia ascultă iși la minie șî lasă fumu’ că nu-ț șade bine! Că mă zburlesc acu’ de-ț treșe tot! Păi... stau, că la-nșeput n-aveam încotro, eram mulț in casă la muma șî tata. Unu’ era musai sa lucre la oi șî șine dacă nu ieu?! Ieu ieram ăl mai mare din toț. Apoi... m-am învațat așa... celeleu, ar zâce muma, Dumniezău s-o iarce! Și făcu o cruce cât el de mare. Și era moșul pe cât de lat pe atât de înalt. Nu aș vrea să fiu în pielea ursului care i-ar ieși în cale deși... pe cât este de mare pe atât este de blând. Io nu zâc așa, zâc că-i mai binie colea. Nu supăr pe nimenia, nu ma supără nimenia. Șî, daca ma uit la cine... nu iesci mai breaz, zice, cu un rânjet de om satisfăcut că a nimerit-o.

- De ce crezi asta?!

- Hi hi hi... păi... în pustiul ăsta nu calcă unu’ citov la cap, doar ca minie. Locul ăsta-i blăstămat, mă! Ori nu-i, dracu’ scie, doamne iartă șî păzăște! O altă cruce își făcu loc pe pieptul lui, lat cât butura pe care se așezase, dar făcută mai repede și minusculă. Uice colea! Asta-i șe am acu’. Asta șî muncele ăsta! Șî-mi ajunge! Scosese o carte. Cioran, Amurgul gândurilor.