joi, 28 octombrie 2010

Arjana


              
  Plecăm devreme de acasă din dorinţa de a scăpa de căldură si ajungem devreme în gara din Herculane unde ne întâlnim cu alți prieteni dornici de călătorii si, după ce bem câteva cafele ne urnim. Alegem o alta potecă spre vârf, una mai puțin ştiută de „ străini”. Vom merge spre Arjana din satul Valea Bolvașnița. Puţini știu de acest sat si de faptul ca oferă acces mai lejer spre creasta  Cernei. Sunt locuri cu oameni primitori( sunt bănăţeni doar) si gata sa-ti dea sfaturi dacă întrebi. Aici am aflat si eu multe despre aceste locuri. Intrăm în sat si ne oprim sa luăm apa căci de la ieșirea din sat nu am mai găsit izvoare pană spre Pirvovita, care este la poalele Arjanei. Umplem sticlele si după doi kilometri de mers cu mașina ne oprim. De aici continuam fără ele. Parcăm lîngă o cariera (credem căci n-am întrebat ce fac acolo), ne luăm rucsacii si la drum.


Drumul de căruţe pe care mergem de acum urca spre cătunele de la poalele Arjanei: Dobraia, Bedina, Poiana Lunga si spre satele dinspre Cornereva: Globurău, Bogâltin si Topla.

In 15 minute de mers ajungem la paraul Belareca, Îl traversăm si mergem în continuare pe acelaşi drum care începe sa urce si la prima răscruce facem dreapta. Nu mergem înainte căci ne duce spre Globurău si mai apoi la Bogâltin. Urcăm, urcăm si după ceva timp ieşim în loc deschis, de unde Arjana ne zâmbește şăgalnic.

  Cu cat înaintăm cu atât pare mai aproape.

Am ajuns în Parvovita, așa numesc aceste locuri oameni din Bolvașnița, căci cei din Bogâltin ii spun Prislopul.
   Suntem cam la jumătate de drum de vârf dar greul  acum începe. Încercăm sa ne tragem sufletul căci sunt cam 36 de grade la umbra dar flăcăul meu, Darius, nu ne lasă așa ca … la drum.

zărim Piatra lui Manta,

Piatra Zmeului 

dar cam pe fugă căci Darius parcă băuse kerosen. Ne ţinem de el cam greu si cei din grup erau deja cam departe așa ca îl strunim nițel si după ce ne regrupăm, bem ceva apa , admirăm locurile si refacem si rezerva de apa. Găsim izvorul ușor căci este chiar la marginea drumului si după ce umplem sticlele începem sa urcăm spre Placintica.

Frumos nume așa este? Nu știu de ce l-au numit așa si cred ca nici oamenii locului nu-si mai aduc aminte  dar nu contează . Urcăm din greu, soare mult, cam prea mult si sincer ardea cam tare. Ajungem în vârful Placinticai, care de fapt este un platou mare ca o… plăcinta si doar partea spre vest arată ca un vârf.

Motiv de pauza. Cei care au venit cu noi sunt la prima drumeție si, in timp ce ei privesc minunățiile din jur, încercam sa aflu dacă vor rezista pana sus. Mergeam de 3 ore. Pentru mine este puțin, pentru ei poate era mai mult decât puteau  dar au vrut Arjana, Arjana primesc.  Mă întorc spre Munții Mehedinți si vad peste Geantul Arjanei nori negrii.

Nu-mi place dar continuam. Am bătut atâta cale ca sa renunţăm din cauza ploii? Nu !

Ne ridicăm si începem  sa urcăm din nou

si ajungem sub vârf,” partea cea mai ușoara”- striga ceilalți si hotărăsc prin vot ca meritam o pauza, Inclusiv subsemnatul

„Cam multe pauze”-zice Darius
„Cam scurte”-striga toti in cor inspaimantati de gandul ca Darius ii va pune pe fugă iar
Radem puțin si hotăram sa mai stăm căci peisajul este de vis. Vedem Domogledul

si la picioare Domasnea.   
        Ne este greu sa mai plecam dar suntem aproape de creastă , deci ne punem in mișcare. Parasim platoul( Placintica) si incepem sa urcăm spre creasta Arjanei. De acum incep sa ni se arate locuri asa frumoase  si  vazute de putini oameni.  Cornereva,

începe sa se contureze creasta Munților Cernei,

iar in spatele meu, dincolo de Cornereva se vede Culmea Ilisovei,

Semenic.

Vedem Cujmita, Virul Iutii, Stivuta, Zglivarul, Vlascu Mic, Vlascu Mare si mai departe vârfurile înzăpezite spre Godeanu.

Apare si Arjana in toata splendoarea si mai în spate vedem si Zascolul( Geantul)  Arjanei,

confundat de mulți cu Vârful Arjana. Iata Virul Iutii 

si cam ce vedeam noi de acolo de sus.

Am ajuns!
 Credeam ca or sa pice rupti, ținând cont ca a fost prima lor drumeție, dar nu. Au tăcut câteva clipe, căci nu le venea sa creadă  cat de frumos era acolo sus. Maria Sa Muntele a mai câștigat cativa admiratori. După ce mâncam  încercăm sa așezam crucea grea de fier, doborâta de vanturi,intr-o poziție mai normala, căci am găsit-o cam departe de vârf si abia am dus-o sus. Nu reușim pentru ca ne dam seama ca a fost rupta prea aproape de soclul de beton in care era înfipta si nu avem cum sa o așezam. Hotăram sa venim pregătiți data viitoare si începem sa coboram. Nu pe unde am venit. Mergem spre Vârful La Lac,

Ocolim Piatra lui Manta si ajungem in Parvovita.  Iată Zascolul Arjanei.

In timp ce coboram nimeni nu vorbește, au amuțit , se uita toți înapoi cu părere de rău ca nu mai stăm.

Promitem însa ca ne vom întoarce pentru ca nu putem sta departe de munte.