marți, 29 martie 2011

Pe carari de munte- Godeanu


          După ce ieșim din Herculane și mergem cam 24 de km facem stânga pe un drum care era odată asfaltat. Acum, un biet drum de țară care merge spre Cerna Sat și mai departe spre Lacul Iovanu trecând Pasul Jiu-Cerna spre Petroșani. Ținta noastră de azi este Vârful Godeanu, ce face parte din grupa de munți ce îi poartă numele fiind unul dintre cele mai înalte vârfuri, cu cei 2229 m ai lui. Vom urca mai întâi în Groapa Balmoșului pe un drum forestier, de aici urmăm potecile ciobanilor ce urcă în zig-zag pe Cracul Oslei până deasupra de groapă, în creastă. 
        Trecem prin Cerna-Sat continuăm să mergem spre baraj și, când ajungem la o veche colonie pentru muncitori, facem stânga pe drumul forestier ce urmează cursul pârâului Balmoș sau Balmezu. Având o lungime de aproximativ 10 km,  drumul urcă lin la început, fără să ne dea emoții, în curbe largi ținând mereu pe partea stângă a apei ce curge iute pe sub poienile abrupte ale Oslei Românești și plaiul împădurit al Balmoșului. 

        Trece apoi pe dreapta și, cu cât înaintează cu atât se înăsprește. Pietrele căzute de pe versanți sunt din ce în ce mai mari și ne vor forța la un moment dat să renunțăm la mașină. Poate că dacă alegeam să urcăm pe drumul de pe pârâul Naiba am fi ajuns mai sus.  Nu conteaza asta ci faptul că suntem din nou aici sus, în aer curat și liniște.Ne oprim din când în când să ascultăm pădurea și să ne înfruptăm cu pofă nebună din fructele care cresc aici peste tot unde este soare.
Deși încercăm să păcălim muntele urcând cât de mult putem cu mașina, sorbim fiecare imagine pe care ne-o oferă. O împletire a pădurii de fag cu cea de brad presărată cu flori pe care le găsim numai în aceste locuri la care adaugă susurul apei. O rețetă  antistres ideală.


        Renunțăm așadar la mașină, spre bucuria mea pentru că în tot acest timp toți au stat în remorca mașinii, eu fiind nevoit să conduc și, după ce ne echipăm, începem urcușul la picior. Deși mai avem de mers până să ieșim în gol alpin, zărim deja creasta. Nerăbdarea crește, febra înălțimilor începând să pună stăpânire pe noi.  Ținem pe același forestier care este din ce în ce mai urât framantat de cei care au tăiat pădurile de pe aici, trecem peste un pârâiaș și ieșim într-o zonă aridă unde vedem cu amărăciune efectele defrișărilor. Mă întreb... când o să ne trezim?! Când o să înțelegem că suntem dependenți de tot ce se vede în jur, că nu putem să trăim fără asta! Mda, din păcate nu își pun aceași întrebări cei care ar trebui să o facă. Să revin însă la poteca mea.

        Urcăm cam greu căci umbra fagilor batrani lipsește lăsând soarele să ardă în voie deși nori negrii apar dinspre Țarcu și parcă rămân agățați de creasta Godeanului. Acum doi ani când am fost aici nu era așa. Îți vine să plângi și să urlii, în același timp. Intrăm din nou în pădure și în câteva minute suntem la stâna din Balmoș.

        Frumos nume, îți face poftă de mâncare. Câinii ne întâmpină amenințători dar reușim să ne împrietenim, cu ajutorul ciobanilor, pentru că drumeții sunt rari prin aceste locuri. Viața-i grea pe aici deși stâna este așezată într-un peisaj idilic. Nu este curent, nu este apă la robinet dar au liniște, multă liniște. Poate ar trebui să îi respectăm mai mult pe oameni ăștia ai muntelui care acceptă o viață dură, cu lipsuri multe, viață pe care noi o îndrăgim timp de câteva zile sau poate mai puțin, fugind apoi iute la facilitățile ”civilizației”. Oamenii ăștia nu au uitat să trăiască în comuniune cu natura și au învățat de la strămoși să o respecte și să ia de la ea doar ceea ce li se cuvine. Nimic mai mult.
Stăm de vorbă ceva timp, schimbăm păreri despre starea drumurilor dar mai ales a potecilor ce ne scot mai sus și ne urnim până la urmă spre creastă  dar o să facem un mic ocol spre câteva petece de zapadă pa care le văzusem mai devreme. Nu ne putem abține, că  nu găsești oriunde zăpadă în luna Iunie deși la plecare, în Severin, erau cam 30 de grade.

        Plecam de la stână pe o potecă mai blândă ce merge pe lângă Balmoș, un biet fir de apă aici sus, însoțiți de cioban care vrea să ne arate de unde să luăm "apă mai bună" și pe unde ieșim mai ușor deasupra gropii (de parcă ar mai conta dar îl las să fie gazdă bună, c-așa este felul lui). Cred ca a fost un motiv să mai stea cu noi pentru că , așa cum spunea și el, nu trec oameni pe aici.

        Lăsăm rucsacii în locul de unde o să plecăm mai departe spre ținta noastră și ne abatem puțin spre petecele de zăpadă. O bătaie cu bulgări în timpul veri prinde bine, spunem noi. Cu cât înaintăm mai mult în groapă cu atât peisajul se schimbă. Vedem deja creasta zimțată a Oslei Românești ce seamană cu Piatra Craiului, Piatra Mare a Cloșanilor din Munții Mehedinți, Cracul Cu Ștevie, pe unde vom coborî la intoarcere iar la picioarele noastre stâna și Valea Balmoșului.
        Situaţi departe de arterele intens circulate, Munţii  Godeanu nu au constituit până în prezent o regiune turistică importantă. Dimpotrivă, Munţii Godeanu, situaţi şi mai departe de regiunile intens populate, de liniile ferate şi cu căi de acces mai lungi, mai sunt şi în prezent lipsiţi de marcaje apărând câte unul ici colo. Au rămas lipsiți de marcaje deși pe majoritatea hărților turistice acestea apar. În realitate însă lucrurile nu stau așa. În literatura turistică Munţii  Godeanu nu s-au bucurat de lucrări care să-i prezinte şi să-i popularizeze pentru drumeţie, poate pentru că priveliştile pe care le oferă nu erau cunoscute sau poate pentru că erau subapreciate în raport cu măreţia Retezatului din continuarea lor. Dar ca un munte să fie frumos nu trebuie neapărat să ne arate abrupturi stâncoase, grohotişuri și ţancuri . E adevărat că atrag atenţia şi admiraţia turistului; să nu uităm însă că munţii cu culmi ondulate şi păşuni întinse pot da mari satisfacţii în drumeţie, fiecare masiv având un farmecul al lui, care se deosebeşte de frumosul altor masive. Potecile din Godeanu, foarte des umblate de ciobani dar mult mai puţin de turişti, străbat locuri tot atît de frumoase ca în alte sălbatice masive. Lipsa grohotişurilor şi a pereţilor stîncoşi este înlocuită de întinse pajişti alpine: Platforma Râului Șes și Platforma Borăscu situate la peste 1900 m altitudine. Suprafeţele netede, adevărate podişuri suspendate la mare înălţime, contrastează cu cele câteva vârfuri proeminente şi cu pante abrupte ce mărginesc căldările glaciare. Pădurile de molid şi fag terminate brusc, de multe ori fără intermediul jnepenişului, dau o notă neobişnuită peisajului. Dar cel mai de preţ element al Munţilor Godeanu este perspectiva largă pe care puţine drumuri de creastă o oferă turistului. O singură privire aruncată în fugă de jur împrejur, într-o zi senină, poate cuprinde profilul estompat al Parângului, Munţilor Apuseni, Munţilor Banatului şi al meleagurilor dunărene, sau poate pătrunde în genunile Cernei şi Lăpuşnicului.
Eh,lăsăm zapada si frumusetea acestor locuri (eu las și gândurile acolo)  și ne întoarcem, ne luăm rucsacii și plecăm mai departe. Începem să urcăm pe Cracul Oslei pe o potecă mai blândă, cum a zis ciobanul, ce urca în zigzag spre creastă și deschisă în fața noastra de câțiva măgăruși ce luaseră și ei hotărârea să urce, habar n-am de ce dar nici că-mi pasă. Aveam locul ăla și atât vedeam. 

       Facem pauze dese. Parcă zicea că este blândă poteca... oare cum o fi aia grea pentru el!? Oboseala se dă învinsă însă de peisajul ce se deschide în fața noastră pe măsură ce urcăm. Zările se deschid tot mai mult lăsându-ne să admirăm măreția naturii. Nu pot descrie în cuvine ce simt atunci când pășesc prin aceste locuri, când ochii fug în toate părțile încercând parcă să țină minte cât mai multe. Totul are un farmec aparte, iarba parcă este mai verde, cerul este mai albastru, vântul șuieră altfel, toate te vrăjesc precum cântecul sirenelor marinarul.
         Și ajungem pe creastă.






        Platforma Râului Șes se deschide în toată splendoarea. În jurul nostru nu sunt decât vârfurile munților: Olanele, Oslea Româneasca, peste Valea Cernei Piatra Mare a Cloșanilor și în față Godeanu, ce pare a fi la o aruncătură de băț dar nu este așa, cum se va dovedi curând. Urcușul devine foarte ușor de acum ținând poteca ce merge pe marginea căldării glaciare, urcă apoi ușor, coboară iar într-o șa dupăcare începe să urce abrupt spre Vârful Godeanu.

        Din clipa în care am ajuns pe marginea gropii am zărit pe Cracul Oslei două siluete care,  credeam noi, că sunt ciobani dar pe măsură ce urcam spre Vârful Godeanu ne-au ajuns din urma și, surpriză, erau drumeți ca și noi. Veneau din Constanța și aveau ca țintă tot Godeanu așa că ni se alătură. Timpul parcă se oprise în loc, inima bate din ce în ce mai tare și nu știu dacă de vină este aerul tare sau emoția. Suntem la prima întâlnire cu acest vârf.  Am ajuns . Lumea se vede altfel de la 2229 metri.



        Creasta Godeanu  se desfășoară în fața noastră: culmi domoale, din care se desprind spre Valea Cernei plaiuri lungi ce coboară lin rupându-se brusc în malurile Lacului Iovanu, brăzdate de pârâuri ce pleacă alene spre vale ajungând acolo adevărate râuri de munte, furioase și gălăgioase. Vârfurile semețe se înșiră în fața noastră, unul după altul: Moraru, Mocirliu, Piatra Scărișoarei, Micușa, Galbena, Gârdomanu, Scurtele, Paltina, Soarbele și undeva în stanga, enigmaticul Gugu (2291 m) care este cel mai înalt din Masivul Godeanu.  Vedem Retezatul cu ale sale metereze ce par de nepătruns dar sigur le vom cuceri curând. Țarcu cu al sau trup impunător, Oslea din Munții Valcan, Munții Mehedinti, toate sunt în jurul nostru și undeva in zare, Parângul.
        Trebuie să ne întoarcem din păcate așa că începem să coborâm către Cracul cu Ștevie pe unde și plănuisem să coborâm, îi lăsăm pe cei din Consțanta care se întorc la stâna din Oslea Românească unde erau așteptați de prieteni și coborâm sub creastă. Nori negri începeau să apară iarăși și nu doream să ne prinda o furtună acolo sus. 

        Ajungem destul de repede la stână și plecăm grăbiți sperând să ajungem la mașină înainte să începă ploaia. 

        Alergăm degeaba, norii se risipesc în timp ce ne îndepărtam. Ajungem și la mașină și plecăm ducând cu noi amintiri frumoase din Godeanu cu promisiunea că mă voi întoarce pentru a-i străbate creasta spre enigmaticul Gugu.