marți, 1 noiembrie 2011

Spre Muntele Scarisoara

Stam locului și privim fermecați la zarva Cernei  ce alunecă plină de taină pe fundul de stânca al cheilor, lustruit ca oglinda unui ghețuș. Cu putere mare dar fără grabă şi lipsită de zburdălnicia ei de mai jos, spre Herculane. Suntem in Cheile Corcoaia. Cu numele de Corcoaia poporul a botezat impresionantele chei de calcar ale Cernei. Pasămite aici, zice legenda, în această încuietoare de piatră, aşa de rău s-a înțepenit balaurul fugărit de Iovan-Iorgovan, de l-a putut ajunge voinicul din urmă și i-a tăiat capetele, unul câte unul.  

Mergem pe urma lui Iovan- Iorgovan si ajungem lângă lacul ce-i poarta numele, Iovan. Creat de om , lacul are o mărime impresionanta, mărginit de-o parte de plaiurile ce coboară din creasta  Masivului Godeanu, de cealaltă parte de Munții Mehedinți si spre izvoarele Cernei închis de Ciucevele Cernei, Ciuceava Mare fiind cea care da farmec acestui lac.  
 
              Ne dezlipim greu de aceste frumoase locuri unde revenim ori de câte ori avem ocazia și plecam mai departe pe drumul ce urmează conturul lacului. La primul pod il lăsam în dreapta și ținem pe un drum forestier ce cotește brusc în stânga. Suntem pe drumul ce ne va duce aproape de stâna din Bulz și apoi mai departe către ținta finala: Muntele Scărișoara. Drumul ne zdruncina bine de tot dar mașina rezista eroic opintindu-se în locurile unde drumul cotește brusc, urcând în pante ce ne dau ceva emoții. Ne oprim des pentru a privi frumusețea Pârâului Iovanu ce coboară vijelios spre lac dar și pentru a recunoaște locurile. 

 Nu suntem pentru prima data aici însă locurile se schimba de la un an la altul, gratie tăierilor de păduri și nu vrem sa rătăcim drumul asa cum am făcut-o mai demult, îndrumați greșit de un „ binevoitor”  pădurar. Urcam , din ce în ce mai sus, trecem pe lângă ceva ce odată era cabana a pădurarilor, acum o ruina, mergem când alene pe lângă firul apei când urcam brusc în stânga sau dreapta. Locurile sunt de o frumusețe aparte , sălbăticia lor cunoscuta de cei care se încumeta sa umble pe aici, este atât de reala încât nu ne vine a crede ochilor, deși nu suntem la prima întâlnire cu Munții Godeanu.
               Se termina drumul și după ce ne adunam cu toții, ne luam rucsacii grei făcuți pentru doua zile și intram în pădure. Mergem pe un drum de TAF ce urca aspru în curbe când strânse când largi lăsându-ne sa privim uneori prin ferestre de verdeața către crestele ce ne asteaptau parca pe noi. Urcam din greu ținând ochii mere pe zarea ce se deschidea când spre Godeanu când spre Munții Mehedinți, zăriți printre ce a mai rămas din pădurile atât de răcoroase ale Godeanului. Ajungem după ceva urcuș la o poteca , folosita și azi de urmașii ciobanilor care au venit peste munți din imperiu, în Tara Românească acum mai bine de un secol și care au ridicat satele din Plaiul Closanilor, sate de ungureni. 
 
            Traseul nu este marcat ,  asa ca nu va încumetați prin aceste locuri înainte de a va documenta bine și bateți în retragere când va dați seama ca nu știți unde sunteți. Nu este rușinos , ba dimpotriva consider ca este sănătos sa ști când ești înfrânt de munte. Bravura si eroismul fara rost nu-și au locul aici.
             Ajungem la stâna din Bulz și peisajul este de vis. Căldările glaciare ce musca parca din creasta care curge parca în urcușuri când line când abrupte dau o aura aparte acestor locuri încărcate cu istorie. Prin aceste locuri trecea drumul sari de contrabanda ce făcea legătura intre Imperiul Austro-Ungar și Tara Românească. Aici se ascundeau haiducii de potera și aici  îngropau ciobanii pe cei ce mureau  de moarte buna sau uciși de lupi, ursi sau de semeni ai lor. Locul acela se numește” La  mormintii fără cruce” și ajungi la el după ce treci peste Cracul cu Sănune.   

         Mergem mai departe. Urcam, urcam și ajungem în Golul Bulzului unde peisajul se schimba. In fata noastră stau Bisericile din Bulz. Stanci ruini forme folosite în vechime ca loc de sacrificii, mai târziu aici se rugau ciobanii la Dumnezeu sa le ocrotesca turmele de mioare si pe cei de acasă, aici la umbra lor tineau chiar si cununii ori slujba pentru cei morti care nu erau coboriți la casele lor din satele ungurenesti din Plaiul Cloșani, ci îngropați, aici în munți. 
 
 Privim în jurul nostru și într-un final, ochii se opresc acolo sus, pe Muntele Scarisoara. Deși acoperit de nori este impunător. Numit de ciobani Piatra Scarisoarei, de alții Vârful Bulzului, cu cei 2245 de m ai lui ne oferă priveliști nespus de frumoase către Gugu, Retezat si pana departe spre Parâng. Iar in căldarea glaciara din parte de N-E găsim Lacul Scărișoara, care desi nu este mare ca suprafața, este deosebit de frumos și cu o apa limpede precum cristalul ce se scurge peste un prag către pariul Branul ajungând împreuna în râul Lăpușnicul.
Muntele Scărişoara se întinde la răsărit  de Vârful Godeanu, fiind cuprins între Valea Branului, Valea Scărişoarei și izvoarele Vlăsiei. O platformă largă şi înierbată îi nivelează creștetul, în partea nordică, circul glaciar Scurtele pătrunde în interiorul masivului, separând spre răsărit o creastă cu aspect de scară: Scăriţa. Către sud se desprind din masiv câteva culmi secundare, şi anume Piciorul Bulzului, pe care suntem noi, şi Culmea Vlăsiei. În partea de sud-est, văi torențiale despică platoul în apropierea potecii principale. 
 
Ajungem la Bisericile din Bulz după trei ore de mers asa ca ne oprim pentru câteva clipe sa ne odihnim si profitam de priveliște. In fata noastră aveam Rădocheasa, în stânga, acolo sus ne aștepta Scărișoara, în spate aveam Godeanu și în dreapta se vedeau Pietrele Cloșanilor.
Vremea însa ne joaca iarăși feste și încearcă sa ne oprească. Nori negrii vin peste creasta și nu sunt de nebăgat in seama asa ca ne urnim și încercam sa ajungem ceva mai sus unde vedem o sa. Acolo vrem sa înnoptam. Timpul trecuse destul de repede și nu aveam timp sa trecem creasta  spre Lacul Scarisoara asa ca ne multumim cu atât pentru prima zi.  
 
Aruncam rucsacii din spate și ne mobilizam repede, norii erau tot mai amenințători și trebuia sa așezam corturile cât mai repede. Reușim sa le așezam deși vântul nu prea tine cu noi și tot incearca sa ne zboare cortul din mâini. După asa lupta cu furia vântului am obosit și pentru ca norii nu mai par asa amenințători, ne relaxam. Jucam mima, radem mult, ne simțim bine. Este multa liniște. Atat de multa încât ni se pare ireal.
Vântul sufla din ce în ce mai tare si asta nu este bine deloc. Plafonul de nori coboară tot mai jos și dacă am fi ales un loc de campare mai sus, cam o suta de metrii, am fi fost cu capul in nori la propriu. Ne felicitam ca am ales locul asa bine si intram la somn.   


Spre dimineața vântul sa oprit, asta după ce a reușit sa ne rupă cortul.  Am reușit sa îl fac sa stea cât de cât în picioare și … s-a pus ploaia. Mocanesca, ce părea ca nu se va termina vreodată.
Dimineața se arata a fi mohorâta și nu știm ce sa facem. S-a dus pe apa sambetei dorința noastră de a vedea Lacul Scarisoara dar hotăram sa urcam pe vârf măcar. Speram ca pana ajungem noi se vor risipi norii.
Pe măsură ce urcam norii sunt din ce în ce mai groși și nu sunt semne ca se vor risipi dar nu dam înapoi. Din nou febra înălțimilor își spune cuvântul. Vântul sufla aici mai tare, dar nu ca in seara , si foarte rece. Din loc în loc vedem și pete de zăpada semn ca aici iarna este aproape. Si eram doar în Septembrie. 

 

Nu putem sta prea mult asa ca ne întoarcem în graba, strângem corturile și plecam. Coboram în liniște, triști ca frumusețile ascunse ale munților nu se lăsau cucerite asa ușor. Triști ca plecam din aceste locuri unde ne simțim acasă. Mergem și privim mereu în urma. Din văile de sub noi aburi groși de ceata se ridicau încet și alunecau ușor peste plaiuri, urcând spre norii care păreau ca se risipesc. Dar se pune ploaia. Vom veni alta data și vom alege timpul potrivit ca vremea sa nu ne mai opresca.
Trecem de stâna, intram în pădure și ajungem la mașini.  Aruncam rucsacii în portbagaje înciudați de faptul ca aici era soare, cald . Parca ajunsesem în alta lume. Promitem încruntați ca vom revenii.
Ajungem în scurt timp și la Iovanu unde ne luam rămas bun de la Godeanu. Se pare ca iarna a venit deja aici. Ramai cu bine uriașule și ne vedem în primăvară când  nu vei mai fi asa posac.