Târziu

      Spunea Seneca cum că ne petrecem cea mai mare parte a vietii făcând ce nu trebuie, iar o bună parte a ei, nefăcând nimic, că toata viata ne-am preocupa de cu totul altceva decât ceea ce ar fi trebuit. No, eu zic așa, nu vă urez, vă zic.

      Privește în jurul tău, poate ceea ce nu ai este deja acolo dar ești atât de aproape încât nu vezi, poate că ce cauți aveai deja! Ridică-te din fotoliul în care te-ai prăbușit și caută-l pe omul la care ții, oricare ar fi el, privește-l fără să te vadă și întreabă-te „cum ar fi fost fără?”. Dacă te îngrozește răspunsul, ia-l în brațe în timp ce gătește sau se joacă, sau își rade barba. Nu spune nimic, nu este nevoie de cuvinte. Gestul ăsta face cât toate cuvintele și cine are nevoie de cuvinte daca nu sunt vii? Lasă egoismul, lasă supărarea sau orice te ţine prins în ce a trecut deja. Mâine este azi! Fă asta pentru că e nevoie de o singură secundă ca răspunsul întrebării să devină realitate și apare „de ce nu am văzut?!”, adică regretul (’tu-i crușa mă-sii ar fi continuat un bătrân prieten care nu mai este acum). Și nu vrei să trăiești cu regretul că nu ai avut timp să vezi, să arăți, să trăiești, să faci. Toate astea la timpul ăla în care se putea. Nu fi orb, omule, deschide ochii bine și fii mai atent la tot ce ai deja. Nu lăsa nimic din cele ale societății să umbrească ce ai primit pentru că este neprețuit și nu înțelegi ce poți să pierzi până când pierzi. Ai făcut rău, bun, schimbă asta! Iartă și cere iertare dar nu cu simple cuvinte, arată, în fiecare zi. Ai certat? Lasă-te certat. Ai uitat? Adu-i aminte ce ai uitat. Oamenii care ne dau bine nu merită ignoranța, oricare ar fi sursa, pentru că sunt acolo cu un motiv: au ales asta, voit, pentru tine nu doar pentru ei. Dacă era altfel altcineva era în locul tău. Ține-l în brațe și nu spune nimic. O să înțeleagă și o să ierte.

 Încearcă chiar dacă ți se pare imposibil, chiar dacă ceva te oprește țintuind de pereții minții dorința, voința. Incearcă chiar dacă nu iți va răspunde așa cum sperai pentru ca deja nu mai ai nimic de pierdut. Odată ajuns aici totul este contratimp, aproape târziu. Poate că va întoarce spatele chiar dacă arăți că îți pasă și ca îți recunoști greșeala ori uitarea. Încearcă! Chiar dacă mâine nu mai este acolo ducând cu el până și amintirea. Ce mai ai de pierdut?! Ai, dacă rămâi prizonierul angoaselor minții și al apucăturilor, omenești și ele. Tocmai în asta constă curajul. Să treci peste tot și toate. Acum, nu mâine... azi nu mai târziu.