duminică, 10 decembrie 2017

Poveștile munților

        Paşii târşâiţi mă fac să intorc capul. O bătrână, măruntă, uscată ca iasca dar iute de picior, se grăbea să ma ajungă. Mă opresc. "Ce-o căuta în pustiul ăsta!"
- Saru' mâna!
- Să fii sănatos baiece! Da'... ce caţi p-aişi? Sângur ca cucuvaia?
- Mă plimb mumă, ii zic râzând, amuzat de comparaţie. Dar matale unde te duci aşa grăbită?
- Pesce vale, la neamuri, că mi-o murit omu' şî duc ge pomană, cum îi rânduiala. Daca tot ce gasîi colea, stai sa zişi bodaproste.
Mâinile uscate scotocesc in traistă iute dar cu grijă şi scoate o pungă legată ce mirosea dumnezeieşte. Se închină şi după ce spune câteva cuvinte inţelese doar de ea şi bănuite de mine, îmi întinde punga desfăcută. O face incet, cu grijă, si ochii inlăcrimaţi. Aveam un nod in gât şi un bolovan in stomac pentru că în doar câteva clipe înţelsesem cât la iubit. Bătrâna traversa Munţii Mehedinţi, prin fueroaga Beletinei, să ajungă în Topenia, la neamuri. Nu rânduiala ce o ducea la îndeplinire m-a convins ci lacrimile şi sfiala cu care mi-a dat colacul. Am renunţat la drumul meu şi i-am luat traista din spate.
- Merg cu matale, nu am mai fost cam demult pe Cracul lui Stepăn.
- Lasă, mumă că-s învaţată, ge fată mare bat poceaca asta. Râde cu poftă in timp ce îşi şterge pe ascuns ochii şi mă lasă sa ii iau bagajul. "Shit! Ce-o avea frate in ea, pietre?!" Mă vede şi zâmbeşte. Nu zice nimic dar mai tarziu aveam să aflu că râdea în sine şi se aştepta să o ajut. "Ce-am vazut cum merjeai şî sciam că nu m-ai lasa să mă mânşe lupii".
Plecăm încet, doi oameni, două generaţii despărţite de câteva veacuri dar cu "ceva" in comun.  


















Piatra Cloșanilor





De treci Baia de Aramă, de departe vezi albind
- Stai Căline - nu pădurea, ci toti munții de argint.
Iată Piatra ca o cloșcă, iată puii ei: Cloșanii -
Și deodată uiți Florica și deodată uiți Miorcanii
Și deodată intri-n țara basmului ce-l credeai mort,
Unde totul își păstrează vechiul suflet, vechiul port
Tânăr ca un râu de munte, proaspăt ca un cer pe ape...


Ion Pillat