joi, 12 iulie 2018

Poveștile munților


Se apropie de mine ușor fără să-l simt și tresar când începe să vorbească.
- Da'... șe citești acolo?!
- Ce-a scris unul mai isteț, Nietzsche.
- Neamț, care va să zică. Șî... șe zâșe?
- Păi zice că singurătatea lui nu depinde de prezenţa sau absenţa unor oameni ci dimpotrivă. Și mai zice că nu- i plac ăi de- i fură singurătatea fără să- i dea în schimb ceva.
- Da’... cum vine asta?! Că nu prea-nțăleg. Adică... cum la schimb?!
- Păi, bade, lumea asta este un echilbru fragil. De exemplu dacă vrei să mănânci mere ai grijă de pom, așa-i ori nu?
- Așa îi da’... pot să iau pădureță, că nu tre’ să dau nimic ’napoi.
- Păi, da dar alea au spini și te cam zgârie. Ori știi să le culegi ori te uiți cum se uită curca-n crengi. Rabzi.
- Lasă, mă, că nu toace au spini, zice hăhăind cu poftă de răsună strunga și pădurea.
- Nu au, ce-i drept, dar ăia fără spini care sunt mici și ajungi la ei fac niște mere de ți se face gura pungă și mai sunt și tari de-ți rupi dinții. Iar când or fi bune de mâncat au deja viermi. Așa că... ce-ai alege?
- Îhm. Las că iau barda șî îl curăț de toace.
- Cureți dar anul ce vine ce faci? Mai mânci ori ba?! Te gândești numai să-ți umfli burta acum.
- Bă, ia mai lasă aia șî hai să bem o rachie, că o luat-o Ion ge la pârău. Șâ-i rășe. Dă-l... Doamne iartă, pe ăla! Șî mai lasă șî astea. Mă! Tu șci cu cin' sameni tu?
- Nu, cu cine? Dar să nu spui vre-o nefăcută!
- Taci, mă! Cu o gară.
- E, pe dracu'!
- Da. Păi... ai at\cea în capul ăla ge zâși că ie triaju'.
- Eh, așa o fi. Dar prin gările astea mai trec și oameni. Vin... pleacă...
- Mhm șî... șin' rămâne?!
Ș-om mers dar am continuat disputa, și au intrat în cugetări toți cei din stână, și uite așa ne-a prins dimineața cu ochii cârpiți de nesomn și cugetări una mai aprigă ca alta ]n ciuda reproșurilor băciței care tuna și fulgera când începuse a se crăpa de ziuă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu