Se apropie de mine ușor fără să-l
simt și tresar când începe să vorbească.
- Da'... șe citești acolo?!
- Ce-a scris unul mai isteț,
Nietzsche.
- Neamț, care va să zică. Șî... șe
zâșe?
- Păi zice că singurătatea lui nu
depinde de prezenţa sau absenţa unor oameni ci dimpotrivă. Și mai zice că nu- i
plac ăi de- i fură singurătatea fără să- i dea în schimb ceva.
- Da’... cum vine asta?! Că nu
prea-nțăleg. Adică... cum la schimb?!
- Păi, bade, lumea asta este un
echilbru fragil. De exemplu dacă vrei să mănânci mere ai grijă de pom, așa-i
ori nu?
- Așa îi da’... pot să iau pădureță,
că nu tre’ să dau nimic ’napoi.
- Păi, da dar alea au spini și te
cam zgârie. Ori știi să le culegi ori te uiți cum se uită curca-n crengi.
Rabzi.
- Lasă, mă, că nu toace au spini,
zice hăhăind cu poftă de răsună strunga și pădurea.
- Nu au, ce-i drept, dar ăia fără
spini care sunt mici și ajungi la ei fac niște mere de ți se face gura pungă și
mai sunt și tari de-ți rupi dinții. Iar când or fi bune de mâncat au deja
viermi. Așa că... ce-ai alege?
- Îhm. Las că iau barda șî îl curăț
de toace.
- Cureți dar anul ce vine ce faci?
Mai mânci ori ba?! Te gândești numai să-ți umfli burta acum.
- Bă, ia mai lasă aia șî hai să bem
o rachie, că o luat-o Ion ge la pârău. Șâ-i rășe. Dă-l... Doamne iartă, pe ăla!
Șî mai lasă șî astea. Mă! Tu șci cu cin' sameni tu?
- Nu, cu cine? Dar să nu spui vre-o
nefăcută!
- Taci, mă! Cu o gară.
- E, pe dracu'!
- Da. Păi... ai at\cea în capul ăla
ge zâși că ie triaju'.
- Eh, așa o fi. Dar prin gările
astea mai trec și oameni. Vin... pleacă...
- Mhm șî... șin' rămâne?!
Ș-om mers dar am continuat disputa,
și au intrat în cugetări toți cei din stână, și uite așa ne-a prins dimineața
cu ochii cârpiți de nesomn și cugetări una mai aprigă ca alta ]n ciuda
reproșurilor băciței care tuna și fulgera când începuse a se crăpa de ziuă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu