- Da' cin' mai șcie, să tot fie. De pi la nouă ani, zâc eu. M-o luat tata, Dumnezău să-l ierte! Și iși face o cruce mare cât el, cât Olanele (imi zic in gând), și pleacă capul in același timp. Zâcea că tre' să-nvăț mersu' că el s-o duce și n-are cin' să moștinească șî s-aibe-n grijă casa. N-o fo usor da'... o trebuit. Când eram mic imi plăcea că alergam pe munţii ăscia făr' de grijă. Poi am mai crescut ș-am aflat eu că treaba-i groasă rău, cât varful cela. Și incepe să râdă zgomots, cu poftă, molipsitor. Brusc se oprește, se ridică și strigă scurt la câine. Se cam risipiseră oile.Se-așeză iar. Dar numai după ce se asigură că totul este în regulă.
- O-i avut șî ajutor da'... s-o dus după două luni. Greu la muncă, băiece! Era șî cam sărac cu duhul. Am rămas doar eu, nu le pot lăsa da' nu mă lasă nici ele. Ș-apăi... șe să fac ș-acas', să stau în fața crâșmii, să număr gâșcele pe drum? Mai bine ici. Ia ui aici, și îmi arată cu mâna făcută căuș, strânsă de timp, locurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu