Prin Muntii Cernei- Viru' Iuții

         După o pauză mai îndelungată ne întoarcem în Valea Cernei  cu gândul să urcăm spre Viru Iuții. Deci, dis- de- dimineață ajungem la km 17, de unde o să urcăm spre cătunele din Munții Cernei având ca țintă finală frumoasele locuri din creastă. Începem să urcăm prin locuri unde v-am mai plimbat în iarnă când am mers la nea Lazăr din Pietruia. 

 Acum însă o să mergem spre Inelet și de acolo, urcând Cracul Certejul o să ajungem în Știvuța și Viru Iuții. Un timp urcăm pe o potecă marcată de organizatorii maratonului Hercules apoi lăsăm marcajul continuând drumul spre creastă prin locuri umblate doar de localnici.

Poteca ne apără de soarele ce se anunța arzător, mergând prin pădurea de fag , ieșind rar in poieni  ce ne îmbătau cu mirosul de fân cosit. Cosașii sar in toate părțile ferindu-se de pașii noștii și ici-colo câte un fluture se învârtea  parcă amețit de căldură , aceasta împletire de sunete, imagini și parfumuri făcând din aceste simple locuri un tablou demn de semnătura unui maestru pictor.

După ce am mers o bună bucată de drum prin acest păienjeniș de potecuțe, ajungem în cătunul Ineleț unde o  să facem o mică pauză după care o să urcăm Cracul Certejul spre Poiana Știvuței, unde sperăm să mai găsim zmeură . Dar pană acolo ne încântăm privirea si sufletul cu mireasma florilor și umbra codrilor verzi, răcoroși. Lăsăm cătunul Ineleț în spate și luăm în piept Cracul Certeju ce se zburlește la noi , punându-ne în cale o culme abruptă de care nu ne speriem însă și după ce scăpăm de ea ajungem într-un mic luminiș unde o să ne tragem sufletul , după care ne vom afunda din nou în pădure. Este plăcut. Deși  urcăm mereu suntem feriți de soare de umbrela răcoroasă a bătrânilor fagi ce ne face cărarea mai ușoară. Știm însă că odată ce ajungem in gol alpin aceasta o sa ne părăsească lăsând-une la mila soarelui.

       Doar dacă ai pășit vre-odată pe o cărare de munte înțelegi ce au simțit cei care au scris atât de multe despre iubirea lor: muntele  „Există colțuri de natură ascunse în care peisajul și viața putinilor oameni păstrează aproape nealterat caracterul lor original. Un asemenea colț mai este încă Valea Cernei, o mică lume aparte, cu viața şi aspectele ei particulare. Un loc magic, parca decupat din povesti. La fiecare cotitură a potecii se desfășoară altă și altă priveliște. Ori te adâncești în tăcerea sumbră a codrului înverzit, ce-şi tremură frunzișul într-un murmur ademenitor, ori auzi zgomotul săltăreț al unui pârâu sau te pierzi în vre-o pădurice de arbuşti. Alteori, trecem pe sub prăpăstiile măreţe ale teraselor ascultând numeroasele căderi de apă, admirând romanticele stâncării, unde chipuri răsărite din mormane de pietre deşteaptă puterea nemărginită a fanteziei. Măreţia solemnă a munților întunecoși îşi împrăștie în văi toată comoara de peisaje, în cadrul cărora se desfășoară atâta viață: Pe întinsul plai, Pe o gură de rai...” 

Ajunși sus, uităm de foame, de sete si stăm să admirăm măreția locurilor ce ne înconjoară. Așezați cuminți lângă gurguiul de piatră privim spre zările încețoșate încercând să deslușim ce locuri se ascund privirilor noastre. Aburul fierbinte al amiezii face un zid de nepătruns si ghicim mai mult creasta Țarcului, a Godeanului și ceva mai ușor de văzut Munții Vâlcan. Ne mulțumim cu ce zărim mai aproape: cu trupul masiv al Vlașcului cu calcarele arse de soare ale Munților Mehedinți.

Timpul trece iute însă si coborâm spre Valea Cernei. Alegem să facem asta coborând drept spre Știvuța căci este mai ușor la coborâre, nemaifiind nevoie să mergem pe unde am venit. Coborâm iute spre Bogdănău si de aici spre Poiana Știvuței  unde intrăm in pădure și pierdem din ochi goliciunea crestelor. Ne afundăm tot mai mult in pădure și cu fiecare pas lăsăm in urmă aceste frumoase locuri unde ne simțim in largul nostru dar, ca întotdeauna , facem deja planuri pentru o altă drumeție pe cărări de munte.

Prin Oslea Vâlcanului

Mergem de câteva ore prin aceste locuri frumoase, colorate de mâna măiastră a naturii, ce pictează pădurile, odinioară verzi și ne apropiem iute de Izbucul Cernei. Ne îndreptăm spre Câmpul lui Neag unde o sa înnoptăm și de unde o să urcăm spre Vârful Oslea din Munții Vâlcan dar ne oprim preț de câteva minute sa admirăm frumusețea izvoarelor Cernei.

Cunoscuţi mai puţin de iubitorii munţilor ,Vâlcanul a fost cutreierat până  acum 8-10 ani mai cu seamă pe flancurile nordice, în preajma localităţilor miniere din Valea Jiului. Astfel, au devenit cunoscute mai lesne potecile spre cabana şi Pasul Vâlcan şi spre cabana şi vârful Straja.

Culmi aproape neîntrerupt împădurite, cu forme line şi vârfuri rotunjite, pierdute în pâcla lui miază-noapte... Aşa se prezintă lanţul Munţilor Vâlcan pentru cei care privesc din depresiunea gorjeană său de pe drumul naţional Târgu Jiu — Tismana. Din defileul Jiului oricât ai încerca nu poţi să bănuieşti ce se ascunde dincolo de abrupturile ameninţător de înclinate, vălmăşite de cârligele Jiului. Culmile rămân ascunse privirilor. Dacă încerci, ca şi Vlahuţă, să cauţi un loc cu belvedere, cum îţi oferă, de exemplu, creasta Parângului Mare, atunci tabloul se schimbă şi Munţii Vâlcanului se dezvăluie larg. Vârfuri semeţe, înalte, pornind din Cîndetu, se pierd în zarea apusului pînă către Oslea, se înlănţuiesc între depresiunea gorjeană şi adânca vale a Jiului de Vest.

Mai impresionanţi sunt însă aceşti munţi dacă-i priveşti de pe înălţimile munţilor Cununa, Oboroc sau Tulișa, piscuri situate la nord de Jiu, aflati in continuarea Retezatului. Ei domină oraşele miniere înşirate de-a lungul Jiului în larga depresiune a Petroşanilor. Culmile ce pleacă din vârfurile Straja, Coarnele, Sigleu ş.a. coboară în linii repezi, uneori cu stâncării ce ies in evidenta in acest peisaj.

Spre apus, de pe piscurile Gruniu, Custura, Drăgşanu, impresia este mai puţin măreaţă, culmea principală Arcanu — Prisloapele — Nedeia rămânând modestă, undeva mai jos. Doar Oslea, o cunună a înălţimilor Vâlcanului, se mai compară cu Piatra lui Iorgovan prin falduri unduioase desprinse din creasta stâncoasă şi ascuţită.

Plecăm din Câmpul lui Neag dis de dimineață și după 10-15 minute de mers cu mașina trecem prin poiana din gura văii Sârba, apoi traversăm pârâul şi mergem pe şosea încă 15—20 minute până la Cantonul de vânătoare Câmpuşel; aici se vede capătul superior al drumului forestier Scocul Jiului de Vest. Suntem aproape de Pasul Jiu- Cerna unde drumul, aici forestier,urcă printr-o zonă unde musteşte apa ieşind pe la izvoraşe în poiana Soarbele (1290 m alt ).Drumul urcă mereu spre pasul pe care l-am trecut seara târziu  având ocazia să admirăm  aceste locuri, și ajungem curând in locul de plecare spre ținta noastră: Oslea. 

Din acest loc, Pasul Jiu- Cerna, aflat la 1300m, începem sa urcăm spre stânga pe un drum ce se strecoară printre calcare presărate ici acolo, ocolește pe la poale muntele Gâlma Răţii și intră in desimea pădurii de brad , după care iese in Șaua Sârba. Urcarea se accentuează pe muntele Sârba, înainte de a ieși din pădure, în dreapta având, parţial ascunsă, stâna Sârba.

 Spre platoul Suliţi poteca se conturează și mai bine înaintând pe versantul nordic. Practic culmea pe care mergem urcă printre pâlcuri de carpeni până în şa. Din Platoul Suliți nu mai avem potecă spre vârf, drumul pe care am urcat până aici indepartânduse spre Tismana si Valea Bistriței, așa că ne indreptăm drept spre cele două stânci Piatra Trăznită şi Apostolii. Ne odihnim câteva clipe și incepem sa urcăm spre Vârful Peştişanu(1930 m). Drumul Tismanei se vede de aici foarte clar, iar plaiurile Cerna şi Cernişoarei se aştern în pâcla depărtărilor.

Din Pestișanu coborâm ușor pe creasta zimțată și acoperită cu gheață , spre cei 1946 m ai Oslei.Din acest nod de creste înguste, strălucitoare, măsurăm cu privirea adâncimea văilor Jiului de Vest şi a Bistriţei, despărţite de creasta Osliţei, la început că o lamă apoi năruită şi terminată cu spinări blânde. Acoperişul Osliţei aşterne parcă o punte peste prăpastia cheilor Scocului, între creasta Oslei şi Pleşa-Piule. Privirea cutreieră uimită de atâtea forme şi piscuri, de atâtea cotloane de văi şi căldări spre Drăgşanu şi Piule, Scorota şi Albele, nemaivorbind de fantastica înfăţişare a Pietrei lui Iorgovan, etalată cu „găuroanele" şi scocurile ei argintii.

Poteca de creastă traversează două vîrfuri stîncoase despărţite de jgheaburi pietroase ce duc în pereţii de la Cuiul Popii. În prăpastia sudică se vede stâna din Cuiul Popii situată în şaua dintre Claia Popii, pereţii Oslei şi văgăunile de la obîrşia izvoarelor Bistriţei. Cea mai frapantă dintre imaginile ce cheamă privirea este înfruntarea dintre Piatra Iorgovan şi Oslea, doua cetăţi de stîncă, semeţe şi puternice, sfidând zările Bistriţei şi Jiului. Ei, dar călătorului ii stă bine cu drumul așa că ne adunăm și noi puterile și ne pregătim sa facem cale-ntoarsă spre casă. Zăpada ce era inghețată când am urcat este acum pe cale să se topească și ne este mai ușor să pășim pe muchia de cuțit ce ne duce cu gândul la Piatra Craiului. Urcăm repede spre vârful Pestișanu, pe care il ocolim ușor prin partea mai expusă la soare și incepem să coborâm spre Piatra Trăznită și apoi mai departe spre Pasul Jiu- Cerna de unde plecăm spre casă.

Prima iesire pe munte in acest an- Poiana Țăsnei in Munții Mehedinți

Dupa o pauza mai indelungata am pornit din nou la drum , spre Poiana Țăsnei. Vremea a tinut cu noi si daca ziua ar fi fost mai lunga am fi mers mai departe. Ne-am multumit doar cu atat. A meritat!